un blog de
Cosmin Dima

Cel de-al doilea val de îmbolnăviri cu virusul A-H1N1 a fost depăşit, cel puţin până la vară. Cu toate acestea, din păcate, problemele nu s-au terminat. Un nou virus îşi face apariţia în această perioadă agitată din politica românească. El generează „scenarita”. Mult mai vizibilă la politicieni ea are următoarele simptome: imaginarea unor scenarii inexistente, paranoia politică şi plăsmuirea unor efecte pozitive inexistente ale unor schimbări instituţionale.

Chiar dacă noi nu ştim şi poate nici cea mai mare parte a social-democraţilor şi a liberalilor se pare că s-ar lua în discuţie un plan prin care PSD şi PNL să facă front comun la nivel parlamentar într-o „Opoziţie unită”. Existenţa unui congres extraordinar nu numai că ar afecta imaginea celor două partide şi prestaţia fiecăruia în plan parlamentar, dar ar dezorienta şi mai mult electoratele fidele. Monitorizarea, sancţionarea/aprobarea politicilor  cabinetului Boc pot fi făcute şi fără  „revoluţia opoziţiei unite”, prin metoda clasică a negocierii politice.

Care ar fi logica şi scopul acestei construcţii ? Stoparea abuzurilor preşedintelui prin intermediul ANI, Parchet, DNA, dar şi a limitarea politică a PD-L care începe să se transforme în „partidul stat”. Folosirea sintagmei „partid stat” ţine de retorica politică şi mediatică şi nu de realitatea politică românească. „Partidul stat” este construcţia politică generată de sistemul comunist. Partidul se confundă cu statul pentru că este singurul care încearcă să controleze întreaga arhitectură instituţională şi toate aspectele principale ale vieţii sociale.

Va fi PD-L noul partid hegemonic ? Probabilitatea este relativ mică. Realitatea electorală a demonstrat că nu a reuşit să devină marele partid prezidenţial şi nu a putut obţine majoritatea opţiunilor electorale de unul singur. Deocamdată partidul face echilibristică în guvernare şi se ploconeşte la FMI pentru a scăpa ţara de faliment. Mai mult, se confruntă cu contestarea internă, şubredă ce-i drept, dar reală. Guvernarea rămâne, deocamdată, principalul duşman al PD-L şi piatra care îi atârnă greu de gât. Pentru a-şi uşura suferinţa face tot posibilul să şantajeze PNL, cu intrarea la guvernare.

Tot de „scenarita” cronică ţine şi concepţia că modificarea sistemului electoral ar aduce clarificare în politica românească. După doi ani, sistemul electoral românesc nu este mai mult decât o şosetă strâmtă ce nu mai poate fi purtată. PD-L încalţă o gheată mai mare aşa că şi şoseta trebuie să fie pe măsură. Justificarea că este inechitabil ca marea majoritate a liberalilor să intre în Parlament de pe locul al treilea şi locul al doilea ţine de vederea cu ochelari de cal. Da, într-adevăr, este inechitabil pentru PD-L şi PSD.

Aceeaşi poveste şi cu modificarea structurii Parlmentului. Pentru un prim-ministru a cărui teză de doctorat, ce susţine superioritatea bicameralismului, reprezintă un teanc de hârtii scrise la un moment dat nu mi se pare deloc naivă  această opţiune. Paradoxul este însă următorul: voinţa lui Traian Băsescu bate ştiinţa politică în general şi, în particular, teza de doctorat a lui Emil Boc.

Concluzia este următoarea: este uşor să imaginezi scenarii, este uşor şă le justifici, dar este mai greu să le faci să funcţioneze. Soluţia nu este inventarea unui vaccin „anti-scenarită”, ci trezirea la realitate.