un blog de
Cosmin Dima

Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a început rău. Nu pentru candidaţi, ci pentru „poporul suveran”. O serie de mesaje şi discursuri populiste discreditează şi insultă inteligenţa electoratului care „nu prinde”, de cele mai multe ori, jocurile politicianiste.  Proiectele politice sunt ascunse în programele politice electorale făcute numai de ochii presei. Cum ar putea electoratul să nu voteze emoţional dacă acesta este bombardat în fiecare zi cu demagogie şi nu cu proiecte de interes ?
Din punct de vedere al marketingului politic Traian Băsescu se vinde bine. Cine spune că nu prinde campania negativă la români se înşală. Dar cine spune că şi campania negativă ţine de oportunitate atunci are dreptate. Campania negativă a mers de minune în 2004 când Traian Băsescu a fost candidatul Alianţei D.A. iar românii nu se confruntau cu o criză economică. Aveau timp să se uite la televizor şi poate mai citeau şi ziarele, chiar dacă liberatea presei era „şifonată”.

Acum suntem în 2009, strategia de campanie a actualului preşedinte nu s-a schimbat foarte mult. S-a modificat conţinutul ei. Atac la moguli, mesaje bine direcţionate, de factură emoţională, populiste. Însă, populismul lui Traian Băsescu a ieşit din limita normalului.
Întrebarea care se pune este următoarea: mai are succes populismul lui Traian Băsescu în anul 2009 când „poporul suveran” se confruntă cu o criză economică ?

Cine ar citi „Poliarhiile” una dintre cărţile de referinţă ale lui Robert A. Dahl ar înţelege că ţara nu este în pericol de a fi acaparată de Vântu, Patriciu sau Voiculescu. Pentru că în România nu există un singur centru de putere. Chiar cei trei pe care îi invocă Traian Băsescu reprezintă trei centre de putere cu interese diferite. Este dificil să crezi un astfel de mesaj pe care Traian Băsescu îl promovează. Este o retorică care ţine numai de campania electorală, de lupta sa personală şi nu de un pericol iminent care se va abate peste „poporul suveran” şi va zdrobi „voinţa poporului”.
 
Unul dintre cele mai perverse efecte instituţionale ale atitudinii populiste a lui Băsescu este subminarea încrederii cetăţenilor în instituţiile democraţiei (Parlament, partide, etc).  Iar într-o democraţie funcţionarea instituţiilor este mai importantă decât voinţa unui singur om.

„A-şi aroga dreptul să afirme că viitorul unui popor depinde de scenariul pe care un singur om i-l propune s-ar părea că ţine, mai degrabă, de populismul aflat în stadiul maxim, mai ales atunci când acesta nu-şi dă silinţa să-i dezvăluie conţinutul şi se mărgineşte la denunţarea răutăţii adversarilor împotriva cărora războiul deschis reprezintă unica paradă” (Guy Hermet, Sociologia Populismului, trad. Dan Burcea, pref. de Ion Iliescu (sic!) Bucureşti 2007: Editura Artemis )

Guy Hermet identifică cinci constante ale populismului dezvoltate în cartea sa:

Prima constantă: invocarea sentimentelor popularece au vocaţia să reflecte voinţa generală;
A doua constantă: ţine de siguranţa peremptorie  cu care purtătorul de cuvânt se aşează în poziţia oglindă a aspiraţiilor sau a temerilor populare, precum şi de maniera în care el exprimă această siguranţă. Se ştie că mesajul populist nu este preocupat să argumenteze;
A treia constantă: demersul populist cultivă agresivitatea polemică;
A patra constantă: retorica populistă postulează, în mod fals, unitatea poporului;
A cincea constată: pretinsa eficacitate imparabilă a politicilor pe care o preconizează;

Despre referendumul validat vă las să citiţi un pasaj dintr-un articol publicat de mine în revista de ştiinţe politice Sfera Politicii:

„Democraţia prin referendum, aşa cum este ea defintă de Giovanni Sartori <<este după cum spune denumirea, o democraţie în care demos-ul decide în mod direct asupra problemelor controversate, deşi fără a se reuni, ci discret, prin intermediul referendumului>>. Prin urmare ceea ce se înţelege prin democraţia prin referendum nu este simpla utilizare a instrumentului, ci stabilirea lui ca mecanism al democraţiei. Chiar dacă nu există deocamdată pericolul real al metamorfozării democraţiei reprezentative într-o democraţie referendară, există tentaţia folosirii în exces a acestui instrument constituţional, în scopuri politice şi mai puţin în scopul rezolvării reale ale unor probleme ale societăţii. O critică consistentă care se poate aduce folosirii excesive a referendumului trebuie privită din două perspective. Prima constă din faptul că referendumul are mai mult o valoare simbolică decât o reală consultare a cetăţenilor. Agenda nu este stabilită, de către cetăţeni, ci de către iniţiatorul acestuia, preşedintele. Mai mult, simpla informare a cetăţenilor nu înseamnă o cunoaştere adecvată a subiectului propus spre consultare. <<Informaţia nu este cunoaştere>>. De aceea, putem considera că referendumul nu satisface majoritatea opiniei publice, decât în mică măsură, deoarece <<simpla însumare a preferinţelor individuale poate genera consecinţe de ansamblu care neagă intenţiile individului>> ( Cosmin Dima – „Conflictul intraexecutiv în regimul semiprezidenţial românesc Primul-Ministru Călin Popescu Tăriceanu versus Preşedintele Traian Băsescu”  Sfera Politicii. nr.139)”

Marea confruntare între marii candidaţi s-a terminat. „Marele Diplomat” ca să-l citez pe Traian Băsescu, „Marele Licuric” ca să-l citez tot pe Traian Băsescu şi „Marele Nume de Floare” ca să mă citez pe mine au jucat vineri semifinala ligii profesioniste de fotbal politic. Uşor stingheriţi, câteodată patetici, alteori siguri pe ei, dar şi mai des lipsiţi de originalitate marii candidaţi pentru funcţia prezidenţială au transmis ultimele mesaje electoratului activ atât de înfierbântat de personalitatea candidaţilor, dar şi marelui electorat tăcut.   

Duminica Mare nu va aduce nimic nou, nu va schimba nimic în peisajul de la Cotroceni. Vor fi selectaţi doi dintre cei mai bravi, cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi candidaţi.
La ce să ne mai aşteptăm ?  În afară de acuzele standard de fraudare a alegerilor, probabil că la nimic neobişnuit. Negocierile pentru turul al doilea vor începe cel mai probabil după afişarea rezultatelor finale.

Dacă va fi înnorat şi va ploua electoratul urban liberal cel mai probabil se va prezenta într-o măsură mai mică la vot – citez din memorie un lider al unui partid politic. Electoratul PD-L şi al PSD va fi cu siguranţă biciuit şi încolonat în căruţe, autobuze, vapoare, avioane sau în cine mai ştie ce, numai ca să voteze pentru viitorul ţării şi al partidului. Cineva, undeva numără banii pentru electoratul de cumpărat.
Aşa că nu vă agitaţi prea tare duminica asta, drama va începe abia de luni încolo. Luaţi o carte bună şi relaxaţi-vă, uitaţi-vă la un film, mergeţi la vot, asta dacă nu cumva plouă sau ninge. Duminica asta nu e nimic special. Este o zi obişnuită în care un cetăţean normal se duce să-şi exercite un drept, nu o obligaţie şi speră că lucrurile vor fi la fel de normale pe cât este el.

Până săptămâna viitoare vă doresc o duminică bună, să votaţi bine cu o singură ştampilă şi nu cu două că nu se pune. Succes!

Am citit articolele din România Liberă. (http://www.romanialibera.ro/a170269/autodenunt-doua-saptamani-i-am-haituit-pe-internet-pe-adversarii-lui-crin-antonescu.html http://www.romanialibera.ro/a170413/postacii-de-partid-au-incins-comentariile-pe-site-ul-rl.html). Un demers jurnalistic drăguţ din care reies intoxicările pe care „prostacii” de partid le fac dintr-o nevoie financiară şi nu din credinţa într-un candidat sau în partidul care reprezintă candidatul. Nu am absolut nimic cu aceşti tineri care fac un ban cinstit pentru o bere pe care o vor bea la sfârşitul campaniei electorale. Asta dacă nu or să o facă tot din buzunarul lor. Căci moda cu neplata muncii devine obişnuinţă,iar cei „traşi pe sfoară” sunt prea intimidaţi ca să reacţioneze.

Reacţii la adresa articolului din Evenimentul Zilei http://prezidentiale.evz.ro/emain/articolul/875507/Crin-a-uitat-sa-si-plateasca-consultantii ) au fost. Am numărat 82 de intervenţii ale „prostacilor” din cele trei partide importante.

Repet, nu mă deranjează aceşti tineri care fac şi ei un ban de ieşit cu prietena la film, mă deranjează că şefuleţii lor cu mai multă minte şi mai multă experienţă de partid îi învaţă să promoveze hate speech-ul. Manipularea financiară a acestor tineri care urmează nişte căi greşite, promovate de şefuleţii lor, face parte din logica campaniei electorale. Însă, acţiunile lor nu fac parte din logica democraţiei şi nici a promovării libertăţii de exprimare.

Promovarea hate speech-ului pentru discreditarea unui candidat sau a oricărui articol care atacă un candidat sau altul face parte din logica cretinismului de partid care ignoră discuţia civilizată, argumentele pertinente şi etica folosirii internetului în care posibilităţile de comunicare sunt nelimitate.

Discursul injurios, exprimările tâmpe, vocabularul sărac, morbiditatea intenţiilor, promovează mediocritatea şi intoleranţa, valori care nu avantajează pe nimeni.

În „Efectul Lucifer”, celebra carte a lui Philip Zimbardo, profesor emerit de psihologie, este descrisă posibilitatea ca omul să devină rău şi să aibă un comportament pe care în mod normal nu îl are datorită forţelor situaţionale şi nu datorită propriilor dispoziţii. Adică, pus în anumite situaţii, omul poate avea reacţii şi comportamente pe care în viaţa de zi cu zi nu le are.

 Aşadar, cine e de vină pentru postările cretinoide pe care „prostacii” de partid le pun în fiecare zi? Forţele situaţionale. Adică mediul unde îşi desfăşoară aceştia activitatea, adică sediile de patid. Cine mai colaborează la accentuarea hate-speech-ului? Autoritatea. Celebrul studiu al lui Milgram în care este descrisă obedinenţa oarbă faţă de autoritate răspunde la această problematică. În ceea ce priveşte studiul nostru de caz, este vorba de şefuleţii care reprezintă autoritatea pentru „prostaci”. Astfel, la îndrumările acestora, prostacii acţionează.

 Concluzie:

Chiar dacă forţele situaţionale acţionează asupra lor, chiar dacă autoritatea şefuleţilor se răsfrânge asupra acţiunilor lor, niciun „prostac” nu este absolvit de vina de a se împotrivi mediocrităţii, intoleranţei şi altor non-valori pe care aceştia le promovează.

 P.S. Ne bucurăm că am fost incluşi în monitorizările pe care echipa liberală tânără de intervenţie o desfăşoară pe net. Însă, nu ne bucurăm de comentariile retarde pe care le-aţi postat şi care nu dau semne de înţelepciune pentru niciunul din voi, mai ales pentru şefuleţii care au aprobat această practică. Oricum vă doresc să fiţi respectaţi şi să vă luaţi banii promişi. Succes în viaţă!

Prima dezbatere din istoria campaniei electorale începută pe 22 octombrie a dat startul adevăratei campanii electorale dintre candidaţi, pe data de 14 noiembrie, aproximativ trei săptămâni mai târziu. Până acum candidaţii la prezidenţiale s-au luptat între ei prin intermediul solilor trimişi la posturile de televiziune de dimineaţă şi până seara târziu, prin declaraţii belicoase în faţa simpatizanţilor adunaţi de prin toate colţurile ţării la celebrele mitinguri/întâlniri electorale, prin conferinţe de presă, prin materiale electorale, dar niciodată faţă în faţă.

Din păcate numai între doi candidaţi s-a întâmplat acest lucru, între Traian Băsescu şi Crin Antonescu. Şi asta pentru că Traian Băsescu nu se aştepta ca vreunul dintre contracandidaţi să răspundă provocării. Să nu mai punem în discuţie faptul că preşedintele a mizat că invitaţia nesimţită, cu numai câteva ore înainte şi pe temele propuse de el, pe care a făcut-o adversarilor lui va avea efectul aşteptat: neprezentarea. Din păcate s-a înşelat. Crin Antonescu a profitat de ocazie şi a răspuns provocării, ocazie pe care dacă ar fi scăpat-o şi-ar fi tăiat definitiv craca de sub picioare şi aşa şubredă.

Tema: depolitizarea administraţiei
Crin Antonescu a avut o prestaţie modestă cu privire la acest subiect, ba chiar s-a contrazis în legătură cu directorii de şcoli, contradicţie pe care Traian Băsescu a punctat-o foarte bine.

Tema: reforma statului în general, reducerea numărului de parlamentari şi parlament unicameral în particular
Este o capcană, o temă falsă, prin însăşi existenţa ei. Reforma statului nu implică reducerea numărului de parlamentari care ţine mai degrabă de modificarea structurii unei instituţii politice, parlamentul. Depolitizarea administraţiei ţine de reforma statului
Este o temă populistă, cu care Traian Băsescu vizează un vot emoţional. Este o temă care probabil nu va avea niciun viitor în următoarea perioadă.

Tema: Educaţia
Crin Antonescu a punctat bine, emoţional, sancţiunea pentru „plata cu ora” pe care Traian Băsescu a invocat-o despre profesori i s-a potrivit ca o mănuşă. Exemplu personal că este profesor, plusând cu familia care împărtăşeşte aceeaşi meserie, a scos tema din rigiditate. Au lipsit, evident, soluţiile concrete. A vorbit mai mult despre principii.

Traian Băsescu a început cu o abordare populistă în ceea ce priveşte educaţia. „am încercat să fiu un model de om care respectă votul electoratului”….. „Am fost de multe ori în contradicţie cu majoritatea parlamentară, dar niciodată nu am trădat obiectivele pe care cei care m-au votat mi le-au încredinţat”. Însă, mult mai pregătit ca Antonescu, Băsescu a venit cu nişte soluţii concrete, a discutat concret despre probleme reale.

Crin Antonscu a punctat bine aici: „Eu nu am fost nici în partid cu Ion Iliescu…Crin Antonescu: Ei, cum să nu? Traian Băsescu: În FSN. Crin Antonescu: Nu, partidul comunist vorbesc.”

 Tema: economie
Crin Antonescu a fost foarte vag în legătură cu enunţurile din propriul program. Ambiguităţile nu l-au plasat într-o poziţie bună faţă de Traian Băsescu. A fost ezitant chiar cu propriile soluţii.
Traian Băsescu a ştiut despre ce vorbeşte şi a fost consecvent cu propriul program. L-a susţinut şi nu a fost ambiguu.

Erori ale candidaţilor
Crin Antonescu:
 „În politică, noi am procedat: suntem, în continuare, o societate destul de conservatoare, şi, modelele feminine răzbat greu, şi, prin anumite mijloace, – din păcate – doar”
Traian Băsescu
”Domnule Antonescu, cred că greşiţi în abordarea dumneavoastră, cel puţin în ceea ce mă priveşte, şi decenţa ar trebui să vă spună că un bărbat care are trei femei în casă, le respectă. Un bărbat, căruia nu i s-a întâmplat nici un incident dramatic, în care să-şi lase soţia singură şi să ajungă în situaţii dificile.”

Concluzii

Dezbaterea nu a fost nici civilizată şi nici plină de idei, aşa cum moderatorul spera încă de la început. Fiecare şi-a susţinut propriile idei şi teme, în foarte puţine cazuri candidaţii au criticat programul celuilalt. Asta pentru că programele cu care candidaţii se prezintă în faţa alegătorilor sunt făcute mai mult de gura presei şi mai puţin din viziunea proprie. Fiecare a fugit de tema celuilalt, mai puţin în cazurile în care aveau, probabil, răspunsuri pregătite.

Prestaţia lui Antonescu a fost ca de obicei, bună din punct de vedere retoric. Nu a avut prea multe argumente concrete, din acest punct de vedere a fost sărac. Un candidat la prezidenţiale trebuie să-şi susţină în mod categoric programul. A fost cam incoerent din punct de vedere al atacului. A atacat prea multe teme.

În schimb, Traian Băsescu a punctat prin soluţii concrete, având avantajul mandatului şi experienţa a două guverne. Şi-a susţinut în mod categoric programul. A fost şi populist, dar a avut şi răspunsuri concrete şi în plus a fost coerent cu temele lui de campanie.

Crin Antonescu a câştigat în faţa lui Mircea Geoană prin prezenţa sa la dezbatere. În schimb, în ceea ce priveşte prestaţia, a fost sub Traian Băsescu. S-a văzut că a fost luat pe nepregătite. Învitaţia nesimţită a lui Traian Băsescu nu a fost corectă.

 Înregistrări ilegale, isterii electorale, aroganţe politicianiste, discursuri acide, toate acestea fac parte din meniul electoral şi politic care este servit românilor în ultimele zile. Sunt mai apetisante scandalul, cearta, isteria, nesimţirea, lipsa de bun-simţ decât orice idee decentă sau orice dezbatere în care să fie prezentate soluţii pentru românii care abia îşi mai pot plăti ratele la bancă sau pentru aceia pentru care sentimentul de frică este etern.
În schimb, candidaţii îşi văd de treabă şi-şi fac campanie fără să interacţioneze unul cu celălalt. În fond pe cine ar interesa programele electorale şi lupta de idei, pe cine ar interesa retorica electorală şi lupta argumentelor ?

Candidaţii îşi fac campanie în teritoriu, iar pe platorurile de televiziune unde ar trebui să se regăsească ei cu programele în braţe şi cu soluţiile pe care le pregătesc pentru România sunt trimişi, de la personaje decente, până la oameni care rup microfoanele şi se isterizează din cine ştie ce motive orgolioase pentru a „bombarda” emisiunile de televiziune.

S-a instalat o isterie generalizată în România. De la oamenii politici până la o parte a comentatorilor, analiştilor şi susţinători ai candidaţilor. Toţi sunt orbiţi de lupta electorală, iar în orbecăiala lor lovesc în stânga şi în dreapta fără discernământ. Nu mai contează că sunt prieteni sau duşmani sau doar s-au întâlnit o singură dată în viaţă, tot ceea ce contează este să-l facă pe celălalt cu care nu este de acord să sufere, să-l facă praf, să-l pună la pământ, să-l discrediteze. Fobia isterică anti-băsescu şi adulaţia greţoasă pro-băsescu sunt teme false care nu aduc nimic bun. Nu ne îmbunătăţesc viaţa şi nici nu ne oferă o şansă în plus. Ne oferă o ură gratuită cu care nu avem ce face. Lupta a alterat modelele pe care ar trebui să le urmărim.

În acestă bătălie electorală nu mai există responsabilitate şi nici bun simţ, o formulă cu care unii dintre candidaţi încearcă să-şi facă campanie. 

DESPRE LIBERALI ŞI RESPECTAREA CONTRACTELOR

Am făcut această introducere pentru  a ajunge de fapt la miezul problemei. Astăzi 12.11.2009 a apărut un articol în EVZ (http://prezidentiale.evz.ro/emain/articolul/875507/Crin-a-uitat-sa-si-plateasca-consultantii) în care este prezentată o realitate a aşa zis-ului bun-simţ promovat de o parte a liderilor liberali. Lipsa bunului-simţ este, din păcate, de fapt regula pentru anumiţi lideri. Incriminarea nu este valabilă pentru toţi liberalii, pentru că nu toţi sunt responsabili de încălcarea acestui contract. Sunt mulţi lideri oneşti cu care am colaborat pe plan local şi naţional şi cu care am avut relaţii contractuale respectabile.
Nu a existat niciun moment în care asociaţii şi consultanţii firmei DDHM Strategic Consulting Group să nu-şi fi onorat serviciile faţă de contractele avute. Ba mai mult, am lăsat de la noi şi am muncit în plus pentru rezultate.
Aşa că lipsa bunului-simţ trebuie tratată ca atare: în justiţie, mediatic sau sub orice altă formă prin care noi să fim respectaţi aşa cum am respectat la rândul nostru obiectul contractului.Oricum, te poţi numi liberal dacă nu-ţi respecţi contractul ?

Cu mai puţină stimă pentru acei lideri liberali care nu-şi respectă contractele,

Cosmin Dima
Managing partner şi administrator al DDHM Strategic Consulting Group
Tel. 0724.168.858
Website: www.cosmindima.ro