un blog de Cosmin Dima

un blog de Cosmin Dima

Politica în Analiză

http://cosmindima.ro

Arhiva pentruDecember, 2009

Campania populiştilor. Mircea Geoană (II)

Thursday, December 3rd, 2009

Mircea Geoană. Nu aş putea să comentez nişte proiecte concrete pe care Mircea Geoană le susţine în această campanie prezidenţială şi cu care el se  poate identifica. Mesajele pro-schimbare, anti-Băsescu domină. Este insipid, incolor şi inodor. Nici nu face rău, dar nici nu face bine. Are o conjunctură electorală extrem de favorabilă şi un ajutor nesperat: Crin Antonescu şi întregul sentiment anti-Băsescu care este transpartinic. Dacă nu ar fi fost aceste elemente şi dacă Traian Băsescu nu şi-ar fi subminat singur poziţia, Mircea Geoană ar fi pierdut spectaculos.

Singura diferenţă dintre cei doi candidaţi este gradul de demagogie. Dacă la Traian Băsescu este maxim, atunci la Mircea Geoană demagogia este puţin mai rafinată de experienţa de diplomat. Vorbe multe, însă fapte puţine. Nimic concret pe proiecte. Oricum campania este alterată de fiecare în parte. Niciun candidat nu s-a riscat să ducă o strategie de campanie curată, în care să prezinte şi să explice programul propriu. Asta demonstrează că niciun candidat nu este altfel. Sau, toţi candidaţii sunt altfel, dar altfel cum ar trebui să fie în mod normal un candidat la funcţia supremă în stat.

Niciun candidat nu ar trebui să câştige alegerile. Suntem departe de o politică profesionistă, responsabilă şi orientată către „poporul suveran”.
Relaţia Antonescu-Geoană. Relaţia PSD-PNL. Pentru a discuta despre campania lui Mircea Geoană trebuie să aruncăm un ochi şi în ograda lui Crin Antonescu. Asta pentru că el nu a ieşit din cursa electorală chiar dacă s-a clasat pe locul al treilea cu un rezultat numai bun de o negociere cu PSD şi de impunere a posibilului prim-ministru, chiar dacă nu liberal.
Pe termen scurt, Crin Antonescu şi PNL se află într-o poziţie avantajoasă în negocierile politice. Însă, rezultatul alegerilor prezidenţiale va influenţa relaţia dintre cei doi actori, aflaţi în acest moment în colaborare.

Colaborarea dintre cele două partide ar trebui să aducă victoria lui Mircea Geaonă. Totul depinde de cât de mult electoratul lui Crin Antonescu, şi nu electoratul PNL, va respecta îndemnurile acestuia. Sondajele arată că cea mai mare parte a electoratului lui Crin Antonescu va vota cu Mircea Geaonă. Asta nu înseamnă că electoratul PSD plus electoratul lui Crin Antonescu îl vor pune pe acesta pe scaunul de la Cotroceni. Mai sunt şi ceilalţi candidaţi care au lăsat nişte voturi în urmă. În aritmetica electorală minoritatea va decide viitorul preşedinte.

Filmuleţul buclucaş. De apariţia filmuleţului buclucaş care a monopolizat aproape întreaga campanie electorală a celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale nu vreau să spun foarte multe. S-a discutat deja prea mult. Experţii PD-L plus avizul acela ciudat care nu demonstrează nimic versus experţii anti-Băsescu au întors “cadavrul” şi pe stânga şi pe dreapta.

Ceea ce este sigur este că nicio campanie de damage control nu mai poate salva din pagubele de imagine internă, dar şi externă pe care preşedintele Traian Băsescu le-a suferit.

Traian Băsescu l-a bagat la puşcărie pe Dinu Patriciu, dar Dinu Patriciu l-a făcut pe Traian Băsescu să plângă (poate chiar după scaunul prezidenţial). Cred că asta e cea mai importantă concluzie a acestui eveniment.