un blog de
Cosmin Dima

S-a trezit preşedintele din letargia asumată şi a început să împartă în stânga şi în dreapta critici. A acuzat pericolul „bolşevizării partidului” şi a mustrat exerciţiul guvernării lui Boc. A criticat lipsa restructurărilor şi lipsa criteriilor de numire în deconcentrate şi celebrele politizări ale funcţiilor publice. Toată lumea se întreabă de ce nu a fost consultat Traian Băsescu în legătură cu modificările privind alegerea preşedintelui şi a conducerii. Pare o întrebare bună în condiţiile în care orice modificare structurală şi orice decizie politică importantă se fac cu acordul şi bunăvoinţa Palatului.
Când nu mai ai cu cine te lupta în mod direct, când nu mai ai un duşman declarat, nu-ţi mai rămâne decât un singur lucru de făcut. Să te îndrepţi spre propria ogradă. Nu este deloc de neînţeles gestul lui Traian Băsescu. El ştie foarte bine că performanţa partidului în alegerile electorale viitoare va depinde şi de performanţa guvernării. Faptul că pune biciul pe ei nu ar trebui să-i supere foarte tare pe liderii PD-L. Vorbim totuşi de o relaţie de la tată la fiu. Lecţia preşedintelui dată fiului rătăcitor are intenţii bune şi curate. Corecţia administrată îl va creşte mare pe fiul neascultător.
În afara criticilor raţionale care ţin de eficientizarea actului guvernării, preşedintele mai încearcă ceva. Să destabilizeze grupul Blaga-Videanu-Berceanu căzut în dizgraţia prezidenţială.
Apariţia furtunoasă la televiziunea mogulului mai mic are mai multe semnificaţii. Sancţionarea „grupului ministerial” pe de o parte, iar pe de altă parte sancţionarea deciziilor luate sub conducerea lui Emil Boc. 
„Grupul civic” din PD-L – Cristian Preda, Sever Voinescu şi mai timida Monica Macovei – plasează lovituri pregătite la Palatul Cotroceni conducerii PD-L. Se simte lipsa de băsescianism în interiorul partidului. Iar ea trebuie sancţionată. Cu alte cuvinte, „grupul civic” încearcă pe un alt front să remedieze prostioarele pe care le comite conducerea.
Liberalii din gruparea Stoica-Stolojan au început şi ei să îndure din ce în ce mai puţin marginalizarea. Stolojan s-a arătat nemulţumit de decizia partidului şi a ieşit şi el la rampă, acompaniindu-l pe Traian Băsescu în critica vizavi de bolşevizarea partidului. Fără strună şi epuizaţi de guvernare, PD-L începe să calce strâmb şi să greşească din ce în ce mai mult. Şi asta nu e bine. În acest act intervine Traian Băsescu să remedieze erorile.
Două mari greşeli politice au făcut liderii PD-L în ultima perioadă. Au îngrădit parţial accesul la libera exprimare prin impunerea embargoului purtătorilor de mesaj şi, în acelaşi timp, şi-au limitat capacitatea şi spaţiul mediatic de  a contracara acuzaţiile pe care adversarii acestora le aduc zi de zi. Din punct de vedere tactic PD-L a greşit enorm.
Sau poate că mizează pe ideea că, dacă nu vor mai apărea la televiziunile mogulilor, nu vor mai fi obligaţi să răspundă provocărilor, nu vor mai putea fi atacaţi în ambuscade gata pregătite, iar efectele erorilor de guvernare vor fi diminuate.
 Războiul lui Traian Băsescu cu liderii care l-au ajutat să câştige alegerile prezidenţiale nu ţine de latura raţională a politicii, ci mai degrabă de cea iraţională. Ţine de profilul personal şi politic, ţine de afect, de latura personală care îşi dă seama că nu a lăsat partidul pe mâna lui Boc, ci pe mâna lui Blaga-Videanu-Berceanu.

Articol publicat pe site-ul www.ziare.com

În general, dezbaterea despre stânga, despre viitorul acesteia sau despre reprezentanţii ei (partide, mişcări, elită culturală) nu a cunoscut niciodată intensitatea traumatizantă pe care dreapta a experimentat-o încă de la începutul anilor 90. Şi asta datorită faptului că singurul partid mare de centru-stânga din România, PSD, care a cunoscut metamorfoze în perioade politice diferite, FSN/FDSN/PDSR, nu s-a confruntat niciodată cu un real pericol provenit din acelaşi spectru politic. Principalul reprezentat al stângii româneşti nu a dat faţă în faţă cu vreun adversar puternic din punct de vedere ideologic şi doctrinar.
PD, defunctul partid de stânga, născut din FSN-ul lui Ion Iliescu, metamorfozat în mod oportunist în 2007 în partid de dreapta, nu a fost niciodată îndeajuns “de bărbat”  ca să poată lupta cu PSD.  Nici Petre Roman şi nici Traian Băsescu nu au putut construi şi consolida un partid de stânga ca alternativă la hegemonia marelui urs.
Principala ameninţare pe care PSD a resimţit-o şi pe care a încercat de fiecare dată să o combată a venit, fie din partea dreaptă a spectrului politic, fie din melanjul unor alianţe de partide şi mişcări de dreapta şi de stânga (CDR, Alianţa DA).
La începutul anului 2010, PSD pare a fi în declin. Este obosit şi surmenat din cauza bătăliei cu Traian Băsescu şi cu partidul pe care îl patronează. Nu mai este partidul hegemonic din vremea lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Acum este un partid care luptă pentru supremaţie împotriva PD-L. Este un partid care se străduieşte să treacă peste eşecuri.
Odată cu PSD şi stânga se află la răscruce. Se află în faţa unei provocări identitare. Vrea să fie de stânga mai mult decât a fost până acum. Vrea să fie un partid de stânga modern. Victor Ponta a preluat un partid debusolat, frustrat, dezorganizat, debilizat, dator. După două eşecuri consecutive la alegerile prezidenţiale PSD încearcă să reînvie cadavrul oboist al stângii.
În ultimul interviu dat de tânărul preşedinte al PSD, ziarului România Liberă, se simte prospeţimea discursului, fermitatea mesajelor. Victor Ponta este diferit. Vrea să arate că are curaj vizavi de asumarea trecutului, de abordarea unor teme sensibile. Este curat, transparent. Cel puţin deocamdată. Arată vehemenţă în ceea ce priveşte cazurile problematice din interiorul partidului. Vrea să facă curăţenie. Vrea să facă reformă. Este recunoscător celor care l-au crescut, dar nu vrea să fie ca ei şi nu vrea să depindă de ei în deciziile personale. Este un fost procuror. Şi asta se vede.
Misiunea pe care o are de îndeplinit nu este uşoară. Însă stânga românească trebuie resuscitată, reînviată, poate şi mai mult, ea trebuie reinventată.
 Problema este că până în acest moment Victor Ponta nu pare a avea o direcţie, o strategie politică coerentă, o răbufnire spectaculoasă care să uimească electoratul, opinia publică, adversarii. Duritatea, corectitudinea şi fermitatea procurorului trebuie dublate de un proiect politic personal cu care să se diferenţieze iremediabil de foştii preşedinţi ai PSD, de liderii partidelor de dreapta. Acesta nu poate fi decât un nou proiect al stângii româneşti.
 Condiţiile sociale sunt favorabile. Contextul politic avantajos. Mai rămâne de văzut dacă va avea abilitatea de a interpreta şi acţiona în mod categoric pentru a reforma stânga.

 Articol publicat pe site-ul www.ziare.com