un blog de Cosmin Dima

un blog de
Cosmin Dima

Politica în Analiză

http://cosmindima.ro

Arhiva pentruOctober, 2010

“Puterea a interzis greva foamei”

Friday, October 22nd, 2010

        Învăţătoarea Cristina Anghel a intrat în greva foamei acum 2 luni. De atunci s-a ales cu promisiuni şi indiferenţă. Ministrul a luat la cunoştinţă, a vizitat protestatarul. (cu ce folos?). Protestul prin greva foamei este interzis de putere din motive economice. Se poate  muri că bani pentru profesori nu sunt. (dar pe dvs cine v-a educat domnule Videanu, domnule Funeriu?). În acest caz nu mai avem de a face cu persecuţii politice, ci cu indiferenţă faţă de condiţia umană, faţă de dreptul de a fi fericit în propria ţară. Se mai respectă art 47. Al. 1 din Constituţia României? Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.


          CE NE SPUNE MINISTRUL FUNERIU

          “Învăţătoarea din Caracal se află în greva foamei pentru că nu i s-a acordat creşterea de 50 la sută. Am vizitat-o sâmbătă, am avut o discuţie foarte lungă cu dânsa, i-am înţeles motivele, i le respect. Am încercat să vedem exact care sunt soluţiile legale referitoare la revendicările pe care le face, am discutat şi cu prefectul judeţului Olt. I-am explicat o serie de elemente, inclusiv cele referitoare la grila de salarizare, am avut o discuţie foarte lungă. Sper ca doamna învăţătoare să fi înţeles că ministrul Educaţiei este alături de profesori, aşa cum este alături de elevi, şi de părinţi. Am discutat şi duminică, telefonic, şi monitorizez foarte îndeaproape situaţia”, a declarat Funeriu.

          CE NE SPUNE ADRIEAN VIDEANU!

          “PDL cred că a făcut demersul corect. Ministrul Educaţiei care are responsabilitatea din acest punct de vedere a fost şi este în contact cu doamna în ideea de a găsi soluţii”, a spus Videanu.

          “Datoria Guvernului este aceea de a discuta permanent şi a-i convinge pe cei care sunt în astfel de situaţii că soluţia intrării în grevă nu rezolvă problema. Dacă nu ai de unde să dai să rezolvi această problemă va trebuie să faci eforturile de explicare astfel încât fiecare să înţeleagă, pentru că fiecare are o problemă personală. La urma urmei, ce ar fi ca 22 de milioane de români să intre în greva foamei pentru rezolvarea problemelor? Nu este aceasta o modalitate”, a mai susţinut liderul PDL. (România Liberă)

          CE NE POVESTEŞTE ALEXANDR SOLJENIŢÎN- Arhipelagul Gulag I, pg 386-388.

          “Credinţa naivă în forţa pe care o are greva foamei am moştenit-o din experienţa şi din literatura trecutului. Dar greva foamei este o armă pur morală, ea presupune că temnicerul mai păstrează pe undeva un dram de conştiinţă. Ori că se teme de opinia publică.  Doar atunci greva foamei este puternică.

          Temnicerii ţarişti erau încă nişte dulci copii: dacă un deţinut intra în greva foamei, se alarmau, se agitau, îl îngrijeau, îl duceau la spital.”

          (…)Începând cu deceniul al patrulea se produce o cotitură radicală în concepţia oficială referitor la greva foamei. Chiar şi astfel de greve prizărite, izolate, pe jumătate înăbuşite de fapt, la ce folosesc statului? Nu ar fi ideal ca deţinuţii să nu aibă voinţa lor şi să nu ia hotărâri de capul lor? Pentru ei gândeşte şi decide administraţia! De bună seamă că doar asemenea deţinuţi pot exista în noua societate. Şi iată că începând din secolul al patrulea au încetat să mai primească cereri legitime pentru greva foamei. Greva foamei ca mijloc de luptă nu mai există! au anunţat-o pe Ekaterina Oliţkaia, în anul 1932, şi i-au anunţat şi pe alţii. Puterea a interzis greva foamei – şi basta!(…)”

          Care e diferenţa dintre cele două femei din timpuri atât de diferite?

          Ekaterina Oliţkaia- şi-a obţinut după 19 zile cererile.

          Cristina Anghel a obţinut după 2 luni – nimic.

          Senzaţional! PD-L a recunoscut că a greşit!

          Thursday, October 21st, 2010

          Orice greşeală are o justificare în faţa opiniei publice. Orice justificare este legitimă şi adevărată. Prin orice mijloace, prin toate forţele, prin toate vocile.

          Este una dintre  mizele pe care partidele politice le urmăresc în momente dificile. Să se scuze cât mai bine şi să-şi acopere cât mai frumos urmele lăsate în nisipul fin. Demisia este o ruşine, recunoaşterea greşelilor este un păcat.

          PD-L a gafat din nou. De data asta inconştient. Deputaţii PD-L au votat ca o turmă purtată prin văile legislativului de un cioban orb.

          Ceea ce este senzaţional în această situaţie este că au avut curajul să recunoască că au greşit. Era şi imposibil să facă altfel. De data asta nu au mai existat alte explicaţii.

          Diferenţa dintre greşelile de până acum ale PD-L, ale lui Emil Boc, ale Preşedintelui, ale întregii grupări democrat-liberale şi cea a turmei gregare din Parlament este de la cer l-a pământ.

          Majoritatea gafelor  democrat-liberale au fost făcute conştient (furăciunea din Parlament) sau din lipsa unei expertize guvernamentale într-ale politicilor publice (includ toate măsurile nefericite care au şubrezit societatea).

          Faptul că parlamentarii democrat-liberali au votat în cor o lege care nu poate fi susţinută economic (varianta lor) alături de PSD şi PNL denotă un fel de prostie inconştientă. Aici nu este numai vina liderului, aşa cum doamna Turcan şi alte voci care probabil nu-l înghit pe Mircea  Toader, încearcă să ne convingă.

          Este vina fiecărui parlamentar PD-L care, preocupat mai mult de soarta proprie sau de cum să scape mai repede de scaunul incomod din Parlament, nu a ştiut ce a votat. Dacă acest mod  inconştient de lucru este o practică frecventă să înţelegem că numai liderii de grup sunt responsabili pentru calitatea legilor?

          10 rânduri despre Congresul PSD…pe scurt

          Sunday, October 17th, 2010

          1. Congresul PSD a reamintit celorlalte partide de forţa social-democraţilor şi de puternica mobilizare a acestora.

          2. PSD a stat în Opoziţie în urma abuzurilor făcute în perioada 2000-2004, acum este gata să guverneze.   ” PSD este gata să guverneze”-mesajul care s-a auzit printre discursurile vorbitorilor.

          3.Triada Ponta-Năstase-Dragnea vrea să convingă că PSD este condus de către o echipă şi nu de o singură persoană. În fond, Ponta are nevoie de sprijin de la mentorul lui şi de experienţa politică a lui Dragnea, căci, lăsat liber poate face multe greşeli iremediabile. Victor Ponta s-a pus la adăpost.

          4. PSD se lansează ca partid-alternativă în detrimentul PNL;

          5. Lansarea unui program de măsuri concrete întăreşte credibilitatea în faţa electoratului;

          6. Mircea Geoană încearcă să facă gălăgie. Nu el a inventat acest lucru, ci toţi preşedinţii care au fost zburaţi din funcţie şi nu au cedat scaunul de preşedinte de bunăvoie (Roman, Stolojan, Năstase, Tăriceanu);

          7. Sorin Oprescu le-a reamintit psd-iştilor că Bucureştiul are un primar de stânga, dar care nu mai este la PSD. Dragostea dintre Oprescu şi Vanghelie va rămâne eternă;

          8. S-au întors la matcă o parte a organizaţiilor sindicale. PSD are  în mod natural capacitatea de conversie a  sindicaliştilor în politicieni şi invers;

          9. Moţiunea de cenzură va fi şansa PSD pentru a ajunge la resursele pe care acum le “papă” PD-L. Până la proba contrarie PSD şi PNL aşteaptă ciolanul.

          10. Ion Iliescu a rămas la fel de tânăr şi de energic. Chiar dacă nu mai arată ca la 25 de ani, sigur gândeşte la fel icon biggrin 10 rânduri despre Congresul PSD...pe scurt