MOTTO: În România a devenit simplu să faci alianţe, însă a devenit şi mai greu să le respecţi!
În ciuda scepticismului meu cu privire la constituirea unei alianţe preelectorale dintre PSD şi PNL iată că ea a avut loc. Mi-aş fi dorit ca această alianţă să nu fi existat. Şi nu din motive partizane, ci pentru că aş fi vrut să observ până la capăt comportamentul celor două partide, capacitatea lor de colaborare şi consens în Parlament, adică în Opoziţie, în timp ce PD-L şi coaliţia de la guvernare ar fi încercat să-şi resusciteze capitalul de imagine şi încrederea pierdute. Dar asta rămâne o simplă dorinţă egoistă. USL există, mai urmează să vedem în ce măsură este şi funcţională.
Dacă ar fi să fiu ironic, aş spune chiar că este o minune. O alianţă de o aşa amploare, dintre un partid de stânga, PSD şi o alianţă de centru dreapta, ACD(PNL-PC) adică un fel de „alianţă a unei alianţe şi jumătate”, pare la prima vedere inutilă în a se lupta cu un partid care se scufundă de ceva timp în mod constant şi care se poziţionează în preferinţele electoratului între 14% şi 18% (depinde cine publică/plăteşte sondajul). Inutilă, în sensul în care nu ar fi fost nevoie de o megaalianţă în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare pentru a trimite PD-L în Opoziţie. Ar fi fost de ajuns ca ACD şi PSD să meargă separat în alegeri şi, apoi, să formeze o alianţă postelectorală.
Şi atunci, dacă PD-L are mai puţin ca PNL în sondaje şi mult mai puţin ca ACD şi de cel puţin de două ori mai puţin ca PSD, care este scopul acestei alianţe? (discutăm pe cifrele din actualele sondaje). Înlăturarea de la putere a PD-L şi Traian Băsescu ar fi principalele motive. Ok. Dar asta nu explică nevoia alianţei. Dacă ar fi rămas consecvenţi acestui scop în alegerile parlamentare mai mult ca sigur ar fi trimis PD-L în opoziţie. Mă îndoiesc că democrat-liberalii şi-ar fi revenit aşa de repede şi ar mai fi avut şanse la încă un mandat la guvernare. O tactică subsumată scopului principal ar provocarea alegerilor anticipate. Nu numai că ar nenoroci PD-L din punct de vedere electoral, dar ar prinde pe picior greşit şi UNPR, iar cel mai probabil o parte din ei vor sări în diverse bărci. În orice caz o nouă moţiune de cenzură, fără asigurarea unei majorităţi, este inutilă în condiţiile în care raporturile de forţe nu s-au schimbat.
Am observat că există atât în mediul virtual, cât şi în spaţiul public persoane apropiate de cele două partide, chiar membri partizani, care adună pur şi simplu merele cu perele şi le dă mere-pere. Adică procentele ACD şi cele ale PSD adunate aduc USL=la peste 50%. Dacă matematica s-ar fi adaptat la logica electorală lucrurile nu ar mai fi fost aşa de complicate. Se uită că aceste procente sunt pozele intenţiilor de vot din anumite perioade şi nu certitudinea mandatelor. Ca suma procentelor din intenţia de vot să fie egală sau mai mare cu suma procentelor din alegerile propriu-zise este nevoie de multă magie. Până acum nu am mai întânit un astfel de studiu de caz. Principalele alianţe preelectorale au fost constituite din partide a căror sumă nu depăşea întenţia de vot a adversarului, Alianţa D.A vs PSD, CDR vs FSN/FDSN. Deci, din acest punct de vedere avem o noutate şi un paradox în acelaşi timp. Două partide puternice care se aliază împotriva unui partid slab, dar susţinut, cel puţin deocamdată de alte două formaţiuni, UDMR, constanta politicii româneşti şi UNPR, ciudata entitate politică care are parlamentari şi grupuri parlamentare, dar nu a trecut niciodată un test real al unor alegeri.
Dacă ar fi să subliniez câteva elemente noi, dar şi câteva paradoxuri cu privire la această alianţă aş spune următoarele:
• Suma procentelor intenţiilor de vot pentru cele două componente ale USL depăşeşte procentajul intenţiei de vot a PD-L, adversarul din această competiţie;
• Faţă de Alianţa D.A şi CDR, USL este alianţa constitută relativ repede, ceea ce poate avea şi AVANTAJE (a luat prin surprindere adversarul şi astfel îl obligă să-şi revizuiască politica de alianţe şi strategia de comunicare; a fost constituită în timp pentru a perfecţiona mecanismul de funcţionare; pentru că a fost constituită într-o perioadă relativ scurtă au fost evitate eventuale mişcări interne; timp necesar pentru elaborarea strategiei, programelor, acţiunilor comune; etc) dar şi DEZAVANTAJE (riscuri mari în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor comuni; nu au fost stabiliţi candidaţii principalelor funcţii Primar General, Prim-ministru, Preşedinte – stabilirea prin sondaje a acestora este riscantă, deşi paradoxal cea mai corectă-a se revedea procedura sondajelor măsluite în desemnarea lui Adriean Videanu la funcţia de primar general în defavoarea lui Ludovic Orban; etc)
• Deşi PSD este cel mai mare partid din această alianţă stabilirea paritară a candidaţilor la preşedinţia CJ, ministere, municipii reşedinţă de judeţ etc este mai mult decât dezavantajoasă pentru aceştia. PNL şi PC sunt marii câştigători.
• Deşi PSD este cel mai mare partid din această alianţă principalele măsuri anunţate sunt de dreapta;
• Este foarte ciudat cum PSD a putut să renunţe la funcţia de Preşedinte al României, în condiţiile în care baza sa electorală este mult mai mare decât cea a PNL, iar PD-L nu mai are un candidat competitiv care să fie o locomotivă de viteză;
Din păcate, continuu să fiu la fel de suspicios şi de sceptic cu privire la funcţionarea acestei alianţe. România nu a fost lipsită de construcţia unor megastructuri politice, alianţe preelectorale sau postelectorale mai mult sau mai puţin compatibile din punct de vedere ideologic sau din punct de vedere al preferinţelor politice. Unele s-au destrămat mai greu (CDR), altele într-o perioadă de timp mediu (ADA), altele foarte repede (Parteneriatul pentru România PSD-PD-L).
Rămâne de văzut cât de serioasă şi de eficientă va fi această alianţă, ce fel de orgolii va îngropa sau va dezgropa (obsesia orgoliilor în politica românească ţine de personalizarea excesivă în detrimentul consensului şi al colaborării pentru binele societăţii), cum va face faţă provocărilor interne şi externe şi mai ales, cum va rămâne în istorie. Pentru că în România politicienii evită să-şi ţină promisiunile nu voi renunţa să cred în motto-ul de la început „În România a devenit simplu să faci alianţe, însă a devenit şi mai greu să le respecţi!”
PS: Pentru că această analiză face parte dintr-un proiect mai amplu nu am putut să redau în totalitate originalul. Consider că descrie cel puţin chestiunile problematice, paradoxurile pe care le-am sesizat în constituirea USL.
