Cazul Severin, grupurile de interese şi lobby-ul
Tuesday, March 22nd, 2011Scandal la Parlamentul European! Corupţie, mită, trafic de influenţă! Lobby! Este imaginea care îţi rămâne imprimată în minte după lecturarea titlurilor din ziarele româneşti sau internaţionale. Un amalgam de concepte, fenomene politice, un amestec de adevăr, insinuări şi prezumţii de nevinovăţie. Nu este cazul să mai speculăm despre prestaţia lui Adrian Severin pentru jurnaliştii de la The Sunday Times. Ce nu ar fi trebuit să spună sau de ce şi-a facturat serviciile. Nu mai este cazul să stabilim cu exactitate în ce măsură este vinovat şi la câte minute ar fi trebuit să-şi dea demisia după austriacul Ernst Strasser si slovenul Zoran Thaler. Au făcut-o alţii cu destulă precizie şi, în plus, noi românii ştim foarte bine cum e cu instituţia demisiei. Nu ne place şi gata! În plus, este nevoie de explicarea şi corectarea unor termeni, concepte, fenomene. Pentru că de fiecare dată când apare un caz suspect de trafic de influenţă, mită sau şantaj el este asociat cu lobby-ul. O practică ilegală este confundată cu o practică legală şi legitimă. Pentru precizie, lobby-ul este ansamblul de acţiuni (cercetare, campanii media, întâlniri face-to-face cu factori de decizie, argumentaţie şi persuasiune, presiune publică etc.) prin care se încearcă influenţarea deciziei publice. Advocacy este o acţiune de sensibilizare opiniei publice cu scopul de a influenţa decizia. Deci, ceea ce este mai presus de Adrian Severin şi ceilalţi doi europarlamentari sunt practicile, regulile, instituţiile. În această tragică poveste nu este vorba despre lobby în cazul europarlamentarului PSD, ci despre un posibil fenomen de trafic de influenţă sau mită. Aşteptăm decizia finală a instituţiilor sesizate. Discuţia generală se poate întinde cu lejeritate către proceduri şi norme nescrise, legalitate şi ilegalitate, relaţia dintre cetăţean şi parlamentari (europarlamentari), grupuri de interese şi reprezentarea intereselor. Adrian Severin nu a făcut lobby, pentru că în ecuaţia lobby-ist-lobby europarlamentar/parlamentar, el este subiectul influenţat, lobby-istul este subiectul care influenţează, iar lobby-ul este ansamblul de metode prin care a fost influenţat europarlamentarul. Deşi există o parte a literaturii de specialitate care vorbeşte despre lobby-ul intra şi interinstituţional – nu discutăm de atribuţiile şi raporturile de coordonare sau subordonare dintre instituţii, ci de influenţa exercitată de anumite instituţii, prin persoane, asupra instituţiei decidente – nu este cazul discuţiei. Chiar şi Adrian Severin a spus că între „noi facem lobby toată ziua unul asupra celuilalt, dar nu contra cost”. Revenind la ecuaţia de mai sus, pentru a discuta fără dubii de o acţiune de lobby a celor de la Sunday Times trebuie subliniat că banii nu trebuia să existe. Pentru că dacă ecuaţia o garnisim cu euro, atunci putem vorbi de mită, corupţie sau trafic de influenţă. A face lobby este perfect legal şi moral. Dacă în constituţia oricărei ţări democratice este stipulat dreptul la petiţie, dreptul la informaţii publice şi dreptul la liberă exprimare atunci orice persoană sau grup are posibilitatea de a face lobby. Evident lucrurile nu sunt atât de simple. O persoană nu are capacitatea şi influenţa necesare de schimba un act normativ. În schimb, un grup de persoane, constituite în mod voluntar în diverse asociaţii pot acţiona unitar, urmând o anumită strategie, folosind diverse tehnici de comunicare. La rândul lor, alte grupuri pot acţiona ca o contrapondere la primele. Este un joc legitim al intereselor, care se întinde până la linia de demarcaţie care desparte legalul de ilegal. Dar ce sunt grupurile de interese? Toată lumea vorbeşte de ele şi toată lumea spune ce-i trece prin cap. Grupurile de interese sunt “organizaţii care au o oarecare autonomie faţă de guvern sau partidele politice şi( …) încearcă să influenţeze politica publică.” (G. Wilson); “un corp organizat de indivizi care împărtăşesc aceleaşi scopuri şi care încearcă să influenţeze politica publică(Jefrrey M. Berry)”. Sunt câteva definiţii din vasta literatură de specialitate. Dar ceea ce trebuie reţinut este că ele converg către aceeaşi finalitate: grupurile de interese, indiferent de natura acţiunilor, de modul cum actionează şi prin ce mijloace, au ca scop imediat, pe termen mediu şi lung influenţarea politicilor guvernamentale. Nu este singurul scop, iar rolurile pe care le îndeplinesc sunt foarte diverse într-o societate, fie ea democratică sau nedemocratică. Existenţa grupurilor de interese, în contextul oricărei democraţii, este legitmă, deşi am auzit de multe ori sintagma „grupuri de interese ilegitime”. Tendinţa şi dorinţa de a se grupa a indivizilor şi de a-şi urmări interesele este naturală. Prin interacţiunea lor, grupurile de interese intervin în procesul decizional şi contribuie la elaborarea politicilor publice la nivel naţional şi local. Astfel, acestea constituie un cadru adecvat pentru participarea politică. În România, lobby-ul nu are încă o conotaţie negativă, în schimb grupurile de interese da. Paradoxal. Ei bine, da, este paradoxal să urăşti ceva din care tu faci parte. Sunt sigur că muncitorul sindicalizat urăşte grupurile de interese care au influenţat modificarea codului muncii, deşi el face parte din cel mai mare grup de interese, sindicatul. Şi aşa mai departe. Deci, ceea ce s-a întâmplat cu Adrian Severin nu este nimic dramatic, de proporţii catastrofice, este doar o (tentativă de) încălcare a liniei de demarcaţie dintre legalitate şi ilegalitate.
Articol publicat pe www.spunesitu.ro