un blog de
Cosmin Dima

Ziarele şi croll-urile show-urilor politice de televiziune au explodat în ultimele săptămâni cu titluri care mai de care mai pompoase. Politica de televiziune îşi spune cuvântul şi îşi joacă rolul. Fiecare partid îşi adaptează şi ajustează acţiunea în funcţie de mesajele date de oponenţi. La prima vedere acţiunile politice lipsesc, tot jocul pare a fi unul mediatic şi mai puţin unul cu substanţă. Temele aruncate în joc sunt vitale. Peste lumea politică pare că domneşte haosul şi nimeni nu mai înţelege care este adevărata miză.

Reorganizarea administrativă şi modificarea Constituţiei, două teme de o importanţă şi de o complexitate majore, complică extrem de mult jocul politic. PNL şi PSD au fost puse în faţa unor provocări de comunicare şi de acţiune politică într-un timp relativ scurt. Astfel au fost obligate să reacţioneze.

Luptele care se dau pe cele două teme sunt diferite pentru că au finalităţi şi proceduri diferite. Constituţia nu poate fi modificată decât cu o supermajoritate, în schimb regionalizarea se poate face prin lege, cu majoritate calificată. Evident, regionalizarea este singura temă care poate aduce modificări de sistem şi poate schimba regulile jocului în favoarea iniţiatorului, adică PD-L şi Traian Băsescu.  Vom vedea de ce.

În tot acest aparent haos avem de-a face cu o capcană mediatică şi una politică. Prima, întinsă de PD-L, a fost cea legată de modificarea Constituţiei. Bazându-se pe o strategie mediatică şi de comunicare, USL a reacţionat la o temă ce nu poate fi în acest moment decât o fundătură. Motivele sunt legate de tactica politică a acestora de a îngrădi şi a izola PD-L. Primul semn de întrebare pe care trebuia să şi-l pună liderii USL era legat de lipsa regiunilor din proiectul de Constituţie.

Căci constituirea USL a urmărit un scop politic şi unul constituţional-instituţional. Aşa cum am spus mai sus, scopul politic este legat de izolarea PD-L pe scena politică, atât în alegerile locale, cât şi în alegerile parlamentare (liderii PNL şi PSD au încearcat evitarea unor eventuale trădări), pe când scopul constituţional-instituţional se referă la construirea unei alianţe care să obţină peste 50% plus 1 în alegerile parlamentare, iar Traian Băsescu să fie obligat constituţional să numească premierul desemnat de formaţiunea care a obţinut majoritatea.

Orice formă de comunicare cu PD-L înseamnă o abatere a USL de la propria strategie, deci o risipă de resurse. Deci, miza dezbaterii despre modificarea Constituţiei este legată de încărcarea agendei partidelor de opoziţie şi a televiziunilor ostile.

Cea de-a doua capcană este cea legată de reorganizarea administrativă, de regionalizare. Evident, birocraţia, gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene, gradul scăzut de atingere a obiectivelor politicii de coeziune, costurile administraţiei publice sunt probleme care trebuie rezolvate. Iar reorganizarea administrativă ar fi metoda prin care aceste probleme să fie remediate. Cel puţin o parte din ele. Dar, dincolo de vis există realitatea politică. A porni la drum cu astfel de schimbări radicale, cu un an înainte de alegerile locale, nu poate fi decât calcul politic şi mai puţin o intenţie lăudabilă.

Experienţa statelor cu democraţii mai vechi decât a noastră arată că modificările majore, bruşte, radicale ce schimbă structura administrativă nu pot fi făcute decât în timp, pentru a corecta eventualele efecte perverse. Tema dată de Traian Băsescu Guvernului este o misiune imposibilă. Şi dacă se adună toată înţelepciunea guvernamentală şi nu poate ieşi ceva bun într-un timp atât de scurt. Şi asta o ştie şi el şi cei din jurul lui care decid traseul PD-L şi al acţiunii guvernamentale.

Deci care ar fi miza adevărată a acestei mişcări? Una dintre ele ar fi cea legată de încercarea de diminuare a poziţiei de putere a UDMR.

UDMR este partenerul de coaliţie al PD-L. Partener loial atâta timp cât proiectele lor de suflet sunt băgate în seamă şi chiar votate în Parlament. Să ne amintim de articolele din Legea educaţiei care stabilesc predarea geografiei şi istoriei în limba maghiară. Nu putem să uităm de mult râvnitul statut al minorităţilor.

Pentru a forma întreg puzzle-ul trebuie să pui toate componente în ordinea corectă. Aşa că ne întoarcem din nou la Traian Băsescu. Nu ştim de ieri de azi că Preşedintelui îi place să se impună, să joace tare, în forţă. Aşa cum a dezvăluit Gyorgy Frunda, Traian Băsescu ia în vedere eventualele efecte perverse, numai că le ignoră şi le foloseşte în avantajul politic personal.

Deci, poziţia pe care PD-L a adoptat-o în coaliţie este legată, pe de o parte de încercarea de diminuarea a poziţiei de putere a UDMR din interiorul coaliţiei, iar pe de altă parte de tergiversarea unor proiecte promise, cum ar fi adoptarea statutului minorităţilor. În ultima perioadă mesajele pro autonomie au fost alimentate şi de lideri ungari şi de lideri ca Laszlo Tokes şi de indivizi provocatori ca Csibi Barna. Aşa că PD-L nu i-a mai rămas decât să joace tare şi să contracareze atitudinea maghiară prin forţă. Inflamarea spiritelor nu poate fi temperată decât prin atitudine şi măsuri politice concrete. Satisfacerea dorinţelor regionale ale UDMR, prin înfiinţarea unor microstructuri zonale în interiorul superjudeţelor (propunerea lui George Scripcaru) şi ignorarea statutului ar fi un scenariu de luat în considerare.

publicat pe www.spunesitu.ro