All-in-ul politic
Urmăresc cu destul de mult interes ceea ce se întâmplă de o perioadă de timp în mişcarea politică numită Comisia Udrea. Cu toată că „unii” şi „alţii” au afirmat/anticipat banalitatea acesteia datorită lipsei de probe sau calibrului investigatului, doi factori au dublat miza acestei comisii. Primul factor este chiar Elena Udrea. Al doilea factor îl reprezintă misterioasa înregistrare de către „cineva” prin „ceva”.
Primul factor – Elena Udrea.
Într-o situaţie de criză politică şi de imagine, asemenea celei în care se regăseşte Elena Udrea, un politician poate lua câteva decizii tactice. Fie încearcă un low profile şi speră să îngroape/să se îngroape cât se poate de mult subiectul, fie recurge la atac şi-şi hărţuieşte adversarii politici by all means necessary. Cele două decizii sunt luate şi calculate în funcţie de situaţia în care se află actorul politic. De obicei dacă eşti vinovat, încerci prima variantă, în schimb, dacă te simţi curat ataci fără milă şi deconstruieşti discursul şi acuzele adversarului.
Pe de altă parte, ca şi în jocul de poker, există o decizie tactică care te poate scoate câştigător sau te poate îngropa: cacealmaua. Monica Ridzi a mizat pe o asemenea decizie şi a pierdut. Cel puţin în prima etapă a concursului. Cacealmaua politică pe care a mers a fost greşită din start. Aroganţa de care a dat dovadă a scos-o din meci înainte ca acesta să înceapă. Atitudinea a deranjat poate mai mult ca banii pe care i-a dat pe acea scenă de lemn. A mers la cacealma când adversarii aveau în mână aşii. Cu toată agresivitatea de care a dat dovadă, adversarii nu s-au lăsat intimidaţi şi au mers şi ei la all-in-ul ministrului. Aşa cum era de aşteptat comisia a încasat potul cel mare.
Cum joacă Elena Udrea ? La fel ca şi colega ei de partid Elena Udrea mizează tot în această competiţie. Îşi atacă prin toate mijloacele adversarii: intimidări politice, plângeri penale, declaraţii belicoase, conferinţe de presă. O tactică bună, cel puţin până acum. Comisia începe să se clatine, preşedintele comisiei Ludovic Orban s-a ales cu o plângere penală, consultantul – deputat – membru PNL, Adriana Săftoiu a fost prinsă cu intenţiile politice, nu cu adevărul. Activitatea comisiei începe să se decredibilizeze. Întrebarea esenţială în acest joc este următoarea: Ce are în mână Elena Udrea, aşii sau cacealmaua ? Elena Udrea a reuşit să scoată din banalitate comisia şi să-i dubleze miza politică. În plus a aruncat în joc şi raportul dintre executiv şi parlament. Refuzul de a se prezenta în faţa comisiei excede regulile jocului. La fel ca Monica Ridzi, Elena Udrea îşi joacă viitorul politic. Dacă pierde competiţia va pierde pe o miză mai mare. Pentru că ea singură a reuşit să ofere substanţă jocului.
Al doilea factor – Misterioasa înregistrare
Misterioasa înregistrare a crescut şi mai mult miza acestei comisii. Lucrurile se complică. Această necunoscută aduce un interes major comisiei. Cine a făcut înregistrarea cu siguranţă nu este prietenul comisiei.
P.S
E uşor să câştigi o bătălie când ai adversari slabi.
Articol publicat Tuesday, August 18th, 2009 la 22:48 in categoria Politica/Politici/Partide. Poti urmari raspunsurile prin feed-ul RSS 2.0. Comentariile si raspunsurile sunt inchise.