un blog de Cosmin Dima

 Au trecut 22 de zile de la începerea noului an politic. În 22 de zile nu am avut 22 de evenimente politice importante. Cel mult 22 de promisiuni guvernamentale, dacă nu au fost şi ele epuizate în campaniile electorale. Nu se mai petrece nimic spectaculos şi pasional pentru interesul public. Campania electorală prezidenţială a stors toată energia din personajele politice care mai ieri se luptau pe viaţă şi pe moarte prin studiourile televiziunilor. Acum cu ultimele sforţări liderii partidelor s-au repliat pentru a lupta pentru bucăţica şi scaunul propriu.

Confruntarea Prigoană-Stroe nu numai că a fost plicticoasă, dar şi enervantă la un moment dat. Mesajele lor au fost un fel de ciorbă reîncălzită. Prigoană cu reformarea statului, Stroe cu bunul-simţ. Oricum, marea confruntare a anului 2010 s-a terminat cu victoria bunului – simţ asupra nesimţirii. Sau cel puţin aşa zic ei.

Mai departe. Revoltele/reformele cerute şi mini-revoltele/mini-refomele cerute din interiorul partidelor. Liderii politici sunt pe cale să spună orice numai să nu iasă foarte multe lucruri murdare din interior.

PSD stă pe un butoi de pulbere, fracţionat în cine mai ştie câte grupări. Oricum cel puţin două. Fiecare se abţine de la prea multe comentarii. Importantă este strategia care acum “se scrie” pentru fiecare grup. Grupările din PSD antagonizate de lupta pentru putere nu mai reprezintă o noutate. Democraţia internă în PSD există încă din 2005, de când Mircea Geoană susţinut de Grupul de la Cluj, a candidat cu o promisiune reformistă asupra partidului. De atunci nu s-a întâmplat mare lucru în această privinţă. Echilibristica pe care a făcut-o până acum, între diferiţi baroni şi între diferite grupuri, pare că nu-i mai merge. Începe să se încline balanţa. Oricum este normal ceea ce se întâmplă. Democraţie internă, contestare şi opoziţie. Numai bune pentru un partid social – democrat care încă mai doreşte supremaţia pe scena politcă.

PD-L fierbe la foc mic. “Ciocu mic” încă funcţionează. Oligarhizarea şi actuala conducere este contestată cu precauţie. Mult prea multă gălăgie ar putea strica. Nu partidului, care funcţionează foarte bine în forma sa de monolit, ci acelor doi contestatari şi doritori reformatori. Cel mai important lucru pe care îl are PD-L în acest moment de făcut este realizarea guvernării. Într-o formulă cât mai eficientă şi cu politici cât mai acceptate de grupurile societăţii. În alegeri am văzut că se poate descurca. Obţine scoruri bune şi în locale şi în parlamentare şi la prezidenţiale, chiar şi la europarlamentare. În schimb guvernarea este altceva. Guvernarea nu este acelaşi lucru cu conducerea unui partid. Emil Boc trebuie să încerce din nou şi capitolul ăsta. Anul trecut nu prea i-a reuşit.

Despre PNL nu am ce scrie. După Victoria din Colegiul 1 s-au dat la fund şi sărbătoresc. Sper că nu prea mult, că apoi rămân în urmă cu evenimentele.