un blog de Cosmin Dima

un blog de
Cosmin Dima

Politica în Analiză

http://cosmindima.ro

Ce s-a reţinut până acum din scandalul Geoană vs PSD

 

Conflictul Geoană vs PSD este fără îndoială unul de tip lose-lose. Nu câştigă nici PSD, nu câştigă nici Geoană.

Să vedem câteva concluzii şi întrebări:

Conflictul dintre PSD şi Mircea Geoană a blocat coerenţa USL. Cel mai probabil USL nu va fi afectat, însă Victor Ponta şi-a proiectat o imagine violentă demnă de pregătirea de procuror. Interesant de comparat simpatia publicului faţă de Victor Ponta vs cea faţă de Mircea Geoană.

Interpretările diverse ale mai marilor din PSD au stricat armonia social-democrată afişată în primul nivel al deciziei politice.

Poziţia de autoritate a lui Victor Ponta a fost în mod crunt dominată/umbrită/afectată de către foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Aceştia au intrat cu picioarele în cercul autorităţii actualului preşedinte. Scandalul are tendinţa de a se propaga vertical, spre organizaţii.

Principalul aliat al lui Mircea Geoană în lupta cu PSD a fost, fără îndoială, Regulamentul Senatului şi interpretarea dată de PSD termenului de înlocuire, în locul celui de revocare. Prietenii s-au abţinut, mai puţin Marian Vanghelie care şi-a jucat rolul. Stă la pândă şi aşteaptă să trosnească ceva.

Pentru executarea lui Mircea Geoană nu au existat argumente politice (de insubordonare) sau instituţionare (de violare a Regulamentului Senatului) credibile.

Mircea Geoană rămâne un personaj cu influenţă în interiorul PSD, dovadă că liderii social-democraţi nu au reuşit după mai mult de o săptămână de scandal politic să-şi impună decizia. Poate apar surprize la CEX al PSD. Sunt ceva zvonuri.

Mircea Geoană ar fi primul şef al PSD care ar fi exclus din partid.

Îşi va da Victor Ponta demisia dacă Mircea Geoană nu va fi exclus din partid?

 

Articol publicat Wednesday, November 16th, 2011 la 01:43 in categoria Politica/Politici/Partide. Poti urmari raspunsurile prin feed-ul RSS 2.0. Comentariile si raspunsurile sunt inchise.

Comentariile sunt restrictionate.