un blog de Cosmin Dima

un blog de
Cosmin Dima

Politica în Analiză

http://cosmindima.ro

Crin Antonescu (III)-Patru criterii de analiză a candidaţilor la preşedinţie

 

Avantaje

FUNCŢIA PUBLICĂ/POLITICĂ. Până în acest moment, funcţia de preşedinte al PNL reprezintă un avantaj electoral numai faţă de un independent sau faţă de candidaţii partidelor cu o bază socială mult mai mică decât cea a PNL (ex. PRM, PNG); Funcţia politică îi asigură lui Crin Antonescu deschidere mediatică, datorită faptului că PNL, în acest moment, în configuraţia politică şi parlamentară, este cel mai mare şi mai important partid de opoziţie;

 
IMAGINEA PUBLICĂ. Preluarea funcţiei de preşedinte, prin schimbarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, la Congresul din martie 2009, a fost văzută de către opinia publică ca o resursă politică pozitivă  pentru PNL; În cea mai mare parte atitudinea mass-media, a comentatorilor publici şi a analiştilor politici a fost de deschidere faţă de un candidat al PNL (şi Theodor Stolojan ar mai fi un exemplu, numai că în 2004, PNL nu participa singur în alegeri); Pentru prima dată după 1989, Crin Antonescu, ca şi candidat liberal este văzut ca adversar serios şi potenţial câştigător al alegerilor prezidenţiale; Este singurul dintre candidaţi care nu a fost implicat în scandaluri mediatice de proporţii, dezvăluiri de presă etc.; A început să-şi construiască imaginea publică de prezidenţiabil pe o linie a schimbării; Se poziţionează ca fiind elementul schimbării în România, a unui nou comportament prezidenţial în România – de la “preşedintele jucător la preşedintele tuturor”; Încearcă să fie şi să reprezinte tot ceea ce nu reprezintă ceilalţi contracandidaţi; Lansarea unui program propriu reprezintă un avantaj tactic şi de imagine.

 
PARTIDUL. Este greu de definit care sunt avantajele lui Crin Antonescu din această perspectivă. Baza electorală modestă a partidului, în raport cu nevoia electorală pentru a-i asigura intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, nu-l avantajează; O parte a liderilor partidului care se vor implica în campanie pot deveni resurse importante, prin dublarea mesajelor şi prin promovarea imaginii, identităţii şi substanţei candidatului liberal; Sprijinul partidului, al liderilor, membrilor, aleşilor locali şi al parlamentarilor liberali trebuie să fie maxim pentru a acoperi deficitul partidului.

 

MESAJUL/TEMELE. Pentru Crin Antonescu promovarea mesajelor de substanţă va fi mai importantă ca structura partidului; Mesajele transmise cu naturaleţe şi fără falsitatea specifică unei mari părţi a politicienilor au capacitatea contrabalansării populismului şi naturaleţii lui Traian Băsescu; Din acest punct de vedere Crin Antonescu îi este superior lui Mircea Geoană; În bătălia electorală nu va fi crucial cine va comunica mai bine, ci acel candidat care va transmite mesaje cu substanţă.

 

 

 Dezavantaje

FUNCŢIA PUBLICĂ/POLITICĂ. Faţă de Traian Băsescu şi Mircea Geoană, funcţia de preşedinte al PNL reprezintă un dezavantaj electoral. Diferenţa dintre PNL, PSD şi PD-L este dată de rezultatele şi performanţa electorală a acestora; Nu deţine o funcţie publică de răspundere (poate fi şi un avantaj în sensul în care neangajarea unor promisiuni nu poate atrage prin neîndeplinire şi sancţiuni). Pentru că nu a deţinut funcţii publice importante îi crează breşe serioase în comparaţie cu ceilalţi contracandidaţi. Reversul ar fi că, nefiind implicat în funcţii publice de responsabilitate, nu poate fi acuzat de corupţie, scandaluri etc.; Depinde cum vor exploata ceilalţi contracandidaţi şi depinde care va fi strategia de răspuns;

 
IMAGINEA PUBLICĂ. Nu are, încă, o imagine foarte bine conturată în percepţia electoratului. Cine este Crin Antonescu pentru “majoritatea tăcută” care nu s-a prezentat la alegerile europarlamentare ? Cineva care nu a meritat deplasarea electoratului până la urna de vot. A fost cel care a garantat echipa PNL şi a eşuat în a convinge; Este adevărat că alegerile prezidenţiale funcţionează după o logică diferită, însă rezultatele PNL au scos, încă odată în evidenţă,  că nu e suficient să fii un bun orator, să fii acceptat de mass-media şi formatorii de opinie, ci mai trebuie să şi demonstrezi că meriţi să fii votat; Dacă până în mai 2009, Crin Antonescu, ca intenţie de vot era pe un trend ascendant, ultimele sondaje îl plasează pe la un nivel mult mai scăzut.

 
PARTIDUL. Structura PNL nu reprezintă un avantaj electoral pentru Crin Antonescu. Diminuarea resurselor pune sub semnul întrebării, nu capacitatea de mobilizare a primarilor, ci disponibilitatea unei părţi a acestora de a “înota contra curentului” şi de a se dispensa de fondurile bugetare. În contextul crizei şi al unui deficit de fonduri bugetare, logica funcţionării politicii la nivel local, racolarea şi şantajul financiar al primarilor reprezintă dezavantaje ale partidului, ce cu greu pot fi contracarate; Scorul modest al PNL la alegerile europarlamentare pare să formuleze următoarea ipoteză: PNL funcţionează într-o logică inversă în alegerile europarlamentare – într-un context politic nefavorabil a reuşit să obţină un scor bun, pe când  într-un context politic favorabil a obţinut un scor modest (vezi argumentele în articolul din Sfera politicii nr.136 – „Cercetare asupra evoluţiei electorale a PNL în alegerile europarlamentare”); Tactica polarizării luptei nu este suficientă în condiţiile în care maşinăria de partid a PSD va fi pusă în funcţiune.

 MESAJUL/TEMELE. Este unul dintre politicienii români cu cea mai bună retorică. Vorbeşte bine, vorbeşte coerent, însă i se crează imaginea unui candidat ale cărui mesaje nu au substanţă.

Articol publicat Monday, July 20th, 2009 la 15:47 in categoria Politica/Politici/Partide. Poti urmari raspunsurile prin feed-ul RSS 2.0. Comentariile si raspunsurile sunt inchise.

Comentariile sunt restrictionate.