un blog de Cosmin Dima

Dilema guvernare-opoziţie

Încă de la începutul săptămânii fiecare partid analizează răspunsul la următoarea întrebare: Intrăm în opoziţie sau intrăm la guvernare ? Aceasta este dilema care-i macină pe politicienii obosiţi şi surmenaţi după o campanie electorală asupra căreia planează suspiciunea fraudei electorale.

Din punct de vedere aritmetic, este nevoie de 236 de parlamentari pentru ca noul guvern să fie susţinut de o majoritate parlamentară. Presupunând că Traian Băsescu nu va accepta niciodată un guvern din care PD-L să nu facă parte, avem următoarele combinaţii valide: PD-L + UDMR+Minorităţi+Independenţi (233), deci ar mai fi nevoie de cel puţin 3 parlamentari traseişti/trădători; PD-L+PNL (245); PD-L+UDMR+PNL (296);. Acestea ar fi principalele variante de combinaţii pentru realizarea unei majorităţi parlamentare şi învestirea unui nou cabinet.

Am eliminat din start ipoteza unui guvern PD-L+PSD. Ar mai fi o posibilitate, şi anume, aceea a impunerii unei majorităţi PSD+PNL+UDMR+minorităţi cu un premier liberal sau unul social-democrat. Acest scenariu este puţin probabil să se întâmple, mai ales după reconfirmarea lui Traian Băsescu ca şi preşedinte al României.

Cele mai plauzibile scenarii ar fi acelea cu PD-L la guvernare plus alte formaţiuni, cu excepţia PSD, sau cu PD-L la guvernare şi PSD şi PNL într-o opoziţie puternică.

În aceast context politic, dilema guvernare/opoziţie va fi definitorie din două puncte de vedere: 1. poziţionarea partidelor în opoziţie sau la guvernare va fi esenţială pentru rezolvarea problemelor interne sociale şi economice generate de criza economică internaţională; 2. poziţionarea partidelor în opoziţie sau la guvernare va fi esenţială pentru identitatea politică şi stabilitatea politică internă a acestora.

Din punct de vedere strategic, PNL poate juca o carte foarte bună. Este, momentan, cel mai bine plasat pion pe tabla de şah politică. PNL are două opţiuni viabile. Fie joacă cartea opoziţiei puternice alături de PSD, fie joacă cartea atacului la rege prin intrarea la guvernare.  Ambele variante prezintă avantaje şi dezavantaje.

În acest moment cererea postului de premier în negocierea cu PD-L este o mişcare stupidă şi nefezabilă. PD-L şi Traian Băsescu, câştigători ai alegerilor prezidenţiale şi parlamentare nu ar accepta acest lucru.  PNL ar putea forţa altfel, poate printr-o garanţie a rămânerii la guvernare până după terminarea crizei economice prin semnarea unui protocol politic. Asta ar însemna că PNL va avea acces la resurse o bună parte din timpul care a mai rămas până la următoarele alegeri parlamentare şi locale şi ar servi şi unui scop nobil: scoaterea României din criză. 4 ani de opoziţie pentru un partid care nu are nici măcar bani să-şi plătească consultanţii reprezintă un termen de timp foarte îndelungat.

PNL ar trebui să joace pragmatic şi să treacă mai departe la următorul capitol. Călin Popescu Tăriceanu avea dreptate. PNL nu poate rămâne anexa PSD. Şi dacă ar rămâne în această majoritate ce ar face? Ar forţa mâna lui Traian Băsescu? Cum? Nu ar fi o mişcare tactică foarte bună, iar PNL ar putea suporta consecinţe grave de imagine. Oricum, apropierea strânsă dintre PNL şi PSD va genera consecinţe negative asupra electoratului liberal.