un blog de
Cosmin Dima

De câteva zile am descoperit o carte care pur şi simplu m-a fascinat. Este una dintre acele cărţi pe care o ţii în mână şi nu o mai poţi elibera până nu o parcurgi integral, fără să mai ţii cont de altceva în jurul tău, evident notând şi subliniind pasajele importante care trebuie reţinute, analizate, asimilate.

Am vrut, iniţial, să abordez o problemă care ţine mai mult de configuraţia politică a unui partid politic din spaţiul autohton şi de câteva greşeli de contrucţie instituţională la care a fost supsu de către elita politică. Am abandonat-o imediat, pentru un articol ulterior, pentru a scoate în evidenţă, pentru cei interesaţi, această carte.

Este o carte unică, foarte bine documentată, scrisă de Corey Robin care predă ştiinţe politice la Brooklyn College şi la The Graduate Center, City University of New York (Corey Robin, ”Frica. Istoria unei idei politice.” , Traducere de Doina Jela Despois, Sorin Gherguţ (Bucureşti: Vremea, 2009). Cele 65 de pagini de note de la sfârşitul cărţii oferă rigoarea necesară unei cărţi de teorie politică. Cele 363 de pagini de argumentare oferă imaginea evoluţiei acestui concept. Fascinantă din toate punctele de vedere este o lectură necesară pentru a înţelege istoria politică a fricii, prima „emoţie trăită de un personaj în Biblie”.

Cartea lui Corey Robin, premiată de APSA (American Political Science Association) cu premiul „Cea mai bună primă carte de teorie politică” este o carte necesară spaţiului politic românesc unde dezbaterea intelectuală a conceptelor şi ideilor politice a rămas repetentă.

Poate că această carte apare într-un context destul de favorabil studiilor sociologice despre frica în societatea românească, cu toate că „Frica” lui Corey Robin este o carte de teorie politică şi nu o carte care intră pe domeniul studiilor empirice. Criza politică, criza instituţională, criza economică şi criza morală a societăţii româneşti rămân realităţi sociale şi politice în care sentimentul de frică există şi se manifestă în diferite forme.

Frica pe care o descrie autorul cărţii este frica politică. Pentru acest lucru el analizează patru autori care au schimbat concepţia despre frică şi însemnătatea conceptului în funcţie de contextul social şi politic în care se regăseau. „Cele patru figuri au scris despre frică şi i-au imprimat o notă aparte  în momente în care se afirmau noi forme şi idei politice- în cazul lui Hobbes, statul modern; în cel al lui Montesquieu, ideologia liberalismului; la Tocqueville, democraţia egalitară; iar în cazul lui Arend, totalitarismul”.

Cine dintre noi nu a simţit frica cu care statul ne avertizează ? Câţi dintre noi au resimţit frica indusă ca un instrument stimulator? Care este diferenţa dintre cele două abordări ale fricii? Cum a evoluat frica în societate? Cum legitimează frica colectivă un anumit comportament politic? O să găsiţi răspunsuri mulţumitoare la aceste întrebări în această carte.

Dar voi, cum perceţi frica? Ca un instrument stimulator sau ca un sentiment negativ ?