un blog de Cosmin Dima

Scenariul vehiculat al unei noi suspendări a preşedintelui Traian Băsescu face parte din lipsa de imaginaţie a politicii dâmboviţene. Printre reforme, contestări şi alegeri interne în PSD, PD-L şi PNL, s-a infiltrat şi această idee otrăvită de atitudini resentimentare şi de neînţelegerea jocului politic democratic. A aduce în discuţie suspendarea fără să existe faptele necesare acuzării obiectului acţiunii constituţionale (Traian Băsescu) ţine mai mult de senzaţionalul „flăcării violet” şi mai puţin de seriozitate.

 Pe de altă parte, chiar dacă suspendarea nu este „adevărul” lui Marian Oprişan şi nici nu face parte din maxima vreunui filozof latin sau grec, ea este prevăzută în Constituţia României. O ştiu foarte bine şi Ion Iliescu, dar mai ales Traian Băsescu.

 Ion Iliescu nu a confirmat un scenariu existent, ce se pregăteşte în laboratoarele PSD sau în ale altor partide, ci a confirmat posibilitatea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, în virtutea existenţei unor încălcări grave a dispoziţiilor legii fundamentale. Cu alte cuvinte, o nouă suspendare nu poate fi exclusă de precedentul din 2007, când cei „322” şi partidele lor au eşuat în demersul lor. Face parte din jocul constituţional şi politic. Abuzul, însă, ţine de obtuzitate, rea-voinţă şi lipsă de viziune politică.

 Este destul de clar că, în afară de adepţii teoriei conspiraţiei şi de cei care văd în Traian Băsescu un monstru politic perfect care trebuie îndepărtat prin orice mijloace, existenţa unui astfel de scenariu este improbabilă, cel puţin pe termen scurt. Zvonul privind suspendarea pare a fi rupt din poveştile de speriat copiii. Acum, cred că povestea nu mai poate fi citită în aceiaşi termeni. Cine este baubaul şi cine este copilul de grădiniţă? Traian Băsescu cu un al doilea mandat sau partidele cu probleme lor interne? În politica românească se pune foarte simplist problema. Dacă te sprijină poporul crezi că poţi face orice, dacă nu te sprijină instituţiile înseamnă că ele sunt ineficiente.

 Din păcate, mai nou, se obişnuieşte ca politicienii să pună mai mult accent pe latura comunicaţională decât pe nivelul acţiunii politice eficiente, atât la nivel local, cât şi la nivel central, atât în plan guvernamental, cât şi în cel al opoziţiei. În detrimentul unor construcţii politice solide în timp (guvernare eficientă, transparenţă politică internă, promovarea unor lideri curaţi, relaţie intensă cu societatea civilă, nu numai cu electoratul din patru în patru ani, promisiuni îndeplinite măcar parţial etc), politicienii apelează la trucuri de moment sperând să aibă acelaşi succes cu cel al atacului energetic. Scurt, intens, ieftin. Aşa se întâmplă şi în campaniile electorale. Se încearcă să se repare casa în pragul iernii, dar, din nefericire, fundaţia este stricată.

Din păcate, prin exagerarea utilizării instrumentelor constituţionale, ca instrumente de luptă politică, există riscul ca acestea să fie transformate în instrumente incapabile să rezolve problemele societăţii româneşti, până acum „ferită” de consolidarea democraţiei.

 Articol publicat pe site-ul ZIARE.COM