un blog de Cosmin Dima

Anul 2010 nu aduce prea multă linişte pentru PD-L, partidul câştigător al alegerilor prezidenţiale. S-au ridicat voci proaspete care până nu de multă vreme apărau partidul în ceea ce priveşte corectitudinea politică, acţiunea politică şi electorală, identitatea şi calitatea activiştilor, elita politică proprie.

Sever Voinescu şi Cristian Preda au început să se trezească şi să-şi dea seama că şi-au afundat picioarele în mlaştina specifică partidelor. Acum vor să se spele pe picioare. Poziţia celor doi intelectuali, printre puţinii spălaţi în limbaj ai PD-L, reprezintă o mişcare importantă.

Se pune întrebarea ? Cei doi intelectuali ai ştiau dinainte de “mizeria” din interiorul PD-L şi au tăcut din gură până acum pentru că partidul trecea prin câteva campanii electorale importante sau abia acum s-au trezit că democraticul partid este de fapt oligarhic ?

Chiar dacă întrebările vor fi fără răspuns este posibil ca PD-L să intre în vria contestărilor. Au mai existat cazuri în care diverse voci (Cezar Preda, Theodor Stolojan) au făcut notă discordantă faţă de interesele conducerii, însă ele au fost ulterior nuanţate şi chiar corectate. PD-L şi-a cenzurat foarte bine şi eficient vocile contestatare.
Boc, aşa cum el ştie şi simte foarte bine, le-a recomandat, celor doi, să facă “ciocu mic” pentru că lipsa lor de experienţă ar putea deruta bunul mers al partidului. Ce ar fi putut să spună Boc cel caruia nici prin gând nu i-ar fi trecut vreodată să-l supere pe atotputernicul Zeus? Nimic altceva. Obedienţa şi lipsa criticilor face parte din filozofia PD-L.

În ceea ce priveşte distribuţia puterii în interiorul unui partid, Robert Michels a formulat aşa-numita “lege de fier a oligarhiei”. „Făcute să fie instrumente ale democraţiei competitive, partidele sunt inevitabil sediul unei derive oligarhice. Pe măsură ce se profesionalizează, funcţionează din ce în ce mai mult doar în folosul conducătorilor inamovibili şi atotputernici” (Pierre Brechon-Partidele Politice, p. 15)

Poate că a venit momentul ca PD-L să renunţe la filozofia: numai şi numai în cadrul congreselor se rezolvă problemele partidelor. Dacă va depăşi această etapă PD-L poate rămâne cu faţa curată pe scena politică şi poate deveni acel partid mare de dreapta la care visează domnul Voinescu.

Până una alta PD-L rămâne un partid fără o ideologie concretă şi coerentă, un partid pragmatic de tipul office-seeking party, un partid cu o lipsă acută de cadre sau după o altă tipologie un partid de tipul catch-all.

“Partidul catch-all răspunde unui sistem politic mobilizat, în care guvernarea a devenit mai tehnică şi în care comunicarea electorală are loc prin mass-media. Liderii comunică prin intermediul televiziunii cu votanţii, trecând peste membrii de partid.” Astfel de partide nu se mai afirmă ca reprezentante a unui grup social cu precădere. “Un partid suficient de mare pentru a câştiga majoritatea trebuie să fie atât de atotcuprinzător (catch-all) încât nu poate avea un program ideologic unic.”