un blog de
Cosmin Dima

În general, dezbaterea despre stânga, despre viitorul acesteia sau despre reprezentanţii ei (partide, mişcări, elită culturală) nu a cunoscut niciodată intensitatea traumatizantă pe care dreapta a experimentat-o încă de la începutul anilor 90. Şi asta datorită faptului că singurul partid mare de centru-stânga din România, PSD, care a cunoscut metamorfoze în perioade politice diferite, FSN/FDSN/PDSR, nu s-a confruntat niciodată cu un real pericol provenit din acelaşi spectru politic. Principalul reprezentat al stângii româneşti nu a dat faţă în faţă cu vreun adversar puternic din punct de vedere ideologic şi doctrinar.
PD, defunctul partid de stânga, născut din FSN-ul lui Ion Iliescu, metamorfozat în mod oportunist în 2007 în partid de dreapta, nu a fost niciodată îndeajuns “de bărbat”  ca să poată lupta cu PSD.  Nici Petre Roman şi nici Traian Băsescu nu au putut construi şi consolida un partid de stânga ca alternativă la hegemonia marelui urs.
Principala ameninţare pe care PSD a resimţit-o şi pe care a încercat de fiecare dată să o combată a venit, fie din partea dreaptă a spectrului politic, fie din melanjul unor alianţe de partide şi mişcări de dreapta şi de stânga (CDR, Alianţa DA).
La începutul anului 2010, PSD pare a fi în declin. Este obosit şi surmenat din cauza bătăliei cu Traian Băsescu şi cu partidul pe care îl patronează. Nu mai este partidul hegemonic din vremea lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Acum este un partid care luptă pentru supremaţie împotriva PD-L. Este un partid care se străduieşte să treacă peste eşecuri.
Odată cu PSD şi stânga se află la răscruce. Se află în faţa unei provocări identitare. Vrea să fie de stânga mai mult decât a fost până acum. Vrea să fie un partid de stânga modern. Victor Ponta a preluat un partid debusolat, frustrat, dezorganizat, debilizat, dator. După două eşecuri consecutive la alegerile prezidenţiale PSD încearcă să reînvie cadavrul oboist al stângii.
În ultimul interviu dat de tânărul preşedinte al PSD, ziarului România Liberă, se simte prospeţimea discursului, fermitatea mesajelor. Victor Ponta este diferit. Vrea să arate că are curaj vizavi de asumarea trecutului, de abordarea unor teme sensibile. Este curat, transparent. Cel puţin deocamdată. Arată vehemenţă în ceea ce priveşte cazurile problematice din interiorul partidului. Vrea să facă curăţenie. Vrea să facă reformă. Este recunoscător celor care l-au crescut, dar nu vrea să fie ca ei şi nu vrea să depindă de ei în deciziile personale. Este un fost procuror. Şi asta se vede.
Misiunea pe care o are de îndeplinit nu este uşoară. Însă stânga românească trebuie resuscitată, reînviată, poate şi mai mult, ea trebuie reinventată.
 Problema este că până în acest moment Victor Ponta nu pare a avea o direcţie, o strategie politică coerentă, o răbufnire spectaculoasă care să uimească electoratul, opinia publică, adversarii. Duritatea, corectitudinea şi fermitatea procurorului trebuie dublate de un proiect politic personal cu care să se diferenţieze iremediabil de foştii preşedinţi ai PSD, de liderii partidelor de dreapta. Acesta nu poate fi decât un nou proiect al stângii româneşti.
 Condiţiile sociale sunt favorabile. Contextul politic avantajos. Mai rămâne de văzut dacă va avea abilitatea de a interpreta şi acţiona în mod categoric pentru a reforma stânga.

 Articol publicat pe site-ul www.ziare.com