un blog de
Cosmin Dima

Nu sunt sigur că pot descrie cu exactitate numărul real al stereotipurilor şi prejudecăţilor pe care le întâlnim la tot pasul în şi despre politica românească. Dar cred că există cel puţin trei care de cele mai multe ori ele nu sunt întreţinute numai în popor, ci sunt purtate şi perpetuate ca un stigmat al vieţii publice şi politice chiar de indivizii politici.
În plus, comoditatea este maximă când vine vorba de a face diferenţa între persoane, situaţii, contexte, evenimente, declaraţii etc.  Omul aplatizat, abulic, plictisit şi blazat ia locul omului raţional, critic, atent, agil, generos în interpretări. Aşa cum arăta Giovanni Sartori, Homo sapiens se transformă în homo videns. Trecerea prin filtrul raţiunii este înlocuită cu absorbţia informaţiei gata preparate vizual. Omul comod se mulţumeşte cu ce i se dă, fericit că nu mai trebuie să obosească gândind de fiecare dată.
Cel mai uzitat stereotip este acela care îi bagă fără niciun fel de remuşcare pe toţi politicienii în aceeaşi oală. Acelaşi aluat prost, aceleaşi interese meschine, aceleaşi preocupări egoiste. Aşadar, „toţi politicienii sunt la fel”. În mod obligatoriu următoarele două îl explică pe primul, „toţi politicienii fură” şi „toţi îşi văd numai propriile interese”. Cei cărora le face plăcere să nu obosească în a face diferenţa între politicieni sunt probabil cei care preferă să stea acasă în ziua alegerilor. Preferă o sămânţă, o bere rece şi un rictus în colţul gurii. Ei ştiu sigur cum stau lucrurile în politică, cine ce mai desface şi cine cea a mai conspirat. Conspiraţia este ingredientul secret, iar realitatea este o ficţiune. Lucrurile se desfăşoară pe sub masă, „degeabă ne agităm că oricum ei sunt vorbiţi”.
Una din tacticile favorite ale partidelor politice ţine de identificarea adversarului cu răul, cu partea întunecată. În general, puterea este rea, iar opoziţia este bună, chiar dacă prima reuşeşte să puncteze pozitiv. Un partid este angelic celălalt sau celelalte sunt demonice. Ca şi în cazul primului stereotip şi acesta este în mod normal garnisit cu formule deja celebre: „voi faceţi rău, noi vom face bine” sau „voi aţi făcut rău, noi am făcut bine”, depinde care sunt partidele care susţin argumentaţia.
În funcţie de cine este la putere situaţia politică este simplificată, iar ţintele identificate relativ simplu. Ecuaţiile sunt de genul acesta: PSD=corupţie=partid rău, restul (PD-L şi PNL)=salvarea=partide bune; PD-L=corupţie=partid rău, restul (PSD şi PNL) salvarea=partide bune; PNL=corupţie=partid rău, restul (PSD şi PD-L) salvarea=partide bune.
Logica este simplă. Oamenii nu trebuie să reţină şi lucrurile pozitive pe care guvernanţii se chinuie să le aplice, ci ei trebuie să reţină numai cine e înger şi cine e diavol. Până acum toate partidele parlamentare s-au aflat în partea întunecată, toate au guvernat. Singura formulă care nu a fost experimentată este cea dintre PSD şi PNL în scenariul de partea binelui. După ce se va fi consumat şi guvernarea USL, cine pe cine va mai identifica în postura demonică? Poate stereotipul se va schimba, iar partidele vor fi identificate ca parţial bune şi parţial rele. Dar să nu anticipăm, totuşi.
O altă prejudecată savuroasă este aceea legată de rolul şi potenţialul femeilor în politică.„Femeile nu reuşesc în politică pentru că nu sunt lăsate” sau derivate ale acesteia, de genul „femeile fac concesii sexuale pentru a putea urca în cariera politică”, „România nu este pregătită pentru ca o femeie să conducă”. Mitul femeii capabile să conducă este spulberat continuu. Ele sunt întreţinute şi tolerate. Incapabile să-şi măsoare forţele cu gruparea masculină mult mai numeroasă femeile din politică cresc la umbră, atât cât vor ei.
Aşadar este destul de greu ca ele să dispară atâta timp cât sunt întreţinute şi alimentate continuu, nu numai de sus în jos, dar şi de jos în sus. Politicienilor le place să simplifice lucrurile, iar poporului îi face bine. Reducerea fenomenelor politice la un număr cât mai restrâns de cuvinte, eventual antagonice, dă coerenţă vieţii politice. Fără prejudecăţi şi stereotipuri ar trebui să gîndim tot timpul. Economia de cuvinte este necesară, mai ales acum că este şi criză.

Publicat pe www.spunesitu.ro