un blog de Cosmin Dima

Sunt sigur că politicienii nu au mai citit şi interpretat Constituţia României cu atâta patos de foarte mult timp. Ultima perioadă a înroşit paginile legii fundamentale şi a dat de furcă Curţii Constituţionale, specialiştilor în drept constituţional, politicienilor care vin la talk-show-uri să-şi prezinte „părerile personale ale partidului”, comentatorilor şi fără nicio îndoială, însuşi preşedintelui Traian Băsescu.

Pentru acesta nu este primul episod în care prevederile constituţionale îi joacă feste. În momentul când o comisie de la Cotroceni a elaborat pachetul de legi ale siguranţei naţionale, Traian Băsescu nu aflase că Preşedintele României nu are drept de iniţiativă legislativă. Ca de fiecare dată când a greşit, totul a fost o eroare. Fie una personală, fie una „de exprimare”, ca şi cum, în viziunea acestuia, eroarea de exprimare ar fi aceeaşi cu transmiterea greşită a unui mesaj.

Din păcate, Traian Băsescu are probleme de înţelegere a Constituţiei, cartea pe care a mizat totul în campania din 2004. În cinci ani de când a început să fluture Constituţia României pe la posturile de televiziune, prin conferinţele de presă sau  pe la diverse dezbateri, Traian Băsescu are un merit deosebit pe care nu i-l poate nega nimeni.

A generat cele mai multe dezbateri privind forţarea Constituţiei României riscând chiar suspendarea de către Parlament. A scos în evidenţă limitele şi problemele de interpretare ale acesteia. A făcut posibil ca tema revizuirii legii fundamentale să rămână pe agenda politică în continuă actualitate.
 
Artizan al iniţierii crizelor, al menţinerii şi, ulterior, al rezolvării acestora Traian Băsescu a invocat de fiecare dată Constituţia. De la probleme sociale şi economice până la probleme politice. Nimic nu este mai presus ca această carte. Un raţionament destul de corect, dacă facem abstracţie de preceptele religioase.

Totuşi aceste episoade în care Traian Băsescu invocă, obsesiv, ciclic, ameninţător prevederile Constituţiei îmi aduc aminte de un dialog între profesorul meu de limba română şi un coleg de liceu.

Profesorul începuse să ne povestească unele pasaje din „Divina Comedie” de Dante Alighieri. În acest timp, colegul a sărit ca şi ars când acesta a omis un pasaj şi l-a completat cu pasiune, punându-l într-o situaţie destul de delicată. Fiind un profesor foarte bun, scriitor şi critic literar, o persoană cu un simţ dezvoltat al umorului, acesta i-a replicat uitându-se la noi: „Întotdeauna să vă feriţi de omul care a citit o singură carte”.